Skip to main content

APCSM

În conformitate cu Statutul său, APCSM urmărește dezvoltarea și susținerea unor activități precum:

  • Creșterea prestigiului și vizibilității la nivel național și internațional a Academiei de Științe Medicale și a acestor științe;
  • Dezvoltarea de programe proprii și în regim de parteneriat cu autoritățile publice și/sau cu alte organizații publice sau private din țară și/sau din străinătate în vederea sprijinirii activității Academiei de Științe Medicale;
  • Strângerea de fonduri în vederea susținerii activității și promovării Academiei de Științe Medicale, prin cotizațiile și donațiile membrilor. Fondurile vor putea fi folosite, fără a se restrânge la: stimularea profesională a echipei Academiei de Științe Medicale, dotarea materială și tehnică, cheltuieli de promovare și publicitate, cheltuieli de transport, cheltuieli legate de participarea la conferințe, simpozioane și alte întâlniri științifice ale membrilor Academiei etc.;
  • Desfășurarea de cursuri, organizări de întruniri la nivel național și internațional, editare de cărți și CD-uri, produse publicistice, fără a restrânge doar la acestea, de către echipa Academiei de Științe Medicale și corespondenții acesteia;
  • Organizarea de schimburi de experiență;
  • Sprijinirea dezvoltării bazei material-științifice a Academiei de Științe Medicale;
  • Va elabora, din proprie inițiativă sau pe baza de contracte ori comenzi, studii, cercetări și prognoze, inclusiv programe de dezvoltare medicală;
  • Va susține, prin programe speciale, activitatea de cercetare, de dezvoltare a Academiei de Științe Medicale;
  • Va acorda premii și distincții anuale membrilor Academiei și persoanelor afiliate Academiei, care se remarcă în activitatea independentă sau în cadrul Academiei de Științe Medicale;
  • Va acorda premii și distincții speciale personalităților din științele medicale, politice sau instituțiilor publice și private care au sprijinit în mod deosebit activitatea Asociației;
  • Va putea să încheie contracte în domeniu cu parteneri români și străini, persoane fizice și juridice, în vederea sprijinirii activității Asociației;
  • Va organiza stagii de pregătire medicală de scurtă și lungă durată (de la o săptămână până la un an) pe domenii de interes actual în științele medicale, cu participarea unor specialiști de înaltă pregătire profesională din țară și din străinătate, cu elaborare de certificate de absolvire;
  • Dezvoltarea unor activități economice directe în vederea autofinanțării, în concordanță cu scopul Asociației;
  • Alte activități care contribuie la realizarea scopului Asociației și care nu contravin ordinii de drept.